Am impresia ca oamenii isi bat joc de mine permanent, inclusiv atunci cand cer ajutor

ai o voce interna ca the rest of humanity

Cred că ține foarte mult de modul cum am crescut, de nevoia oamenilor de a vorbi cu alții, introvertit sau extrovertit sau alte lucruri de care habar nu am. De ieri până azi am căutat să văd dacă mai sunt alții la fel și se pare că sunt o groază de oameni "normali" care n-au o voce interioară, care nu verbalizează gândurile sau care n-au gândurile asociate cu sunete, și cărora conceptul li se pare mai mult a fi o expresie, fiind ceva la modul figurativ. Mai mult, se pare că unii oameni cu dizabilități, în special surzii, n-au o voce interioară. În cazul surzilor este perfect normal, pentru ei singura limbă cunoscută fiind limbajul semnelor. Totuși există să nu ai chiar și pentru oameni "normali".

Cat despre exemplul meu cu “2 vocI” voi luati lucrurile un pic cam literar. Nu imi vine sa cred ca vorbesc cu adulti care nu au auzit si inteles conceptul de “voce interna“.

Nu mi-o lua în nume de rău dar cred că am înțeles ce ai spus, doar că îmi este cam străin conceptul. Am și spus, eu personal am o voce atunci când scriu sau citesc, de obicei în vocea și intonația unuia cunoscut (rude, actori etc), sau când îmi întăresc în mintea mea un gând deja avut. Probabil asta vine de la faptul că la școală așa am învățat să scriu și să citesc, cu voce tare, pentru că așa ne punea pe toți. În rest nimic, liniște, sau cât se poate numi liniște datorită sunetului pe care-l aud constant în urechi (am înțeles că se numește tinitus), sau muzica pe care o tot repet în mintea mea.

Prin special cred că ai vrut să spui unul cu deficiențe. La fel cum e vocea asta care-ți spune lucruri, sau vocile de care vorbești, tot străin mi se pare și conceptul de imaginație vizuală. Când lumea îmi spune să-mi imaginez ceva pentru mine totul e mereu negură. Nici măcar o banală formă geometrică, ca să nu mai spun de imagini pe care oamenii le au în minte. Mereu am crezut că-i un fel de a vorbi. Cred că mi-am dat seama mai serios când am văzut că în comparație cu alții, nu rețin fețele oamenilor sau detalii despre ei și nu pot să le redau altora, doar detalii primare/generale pe care le-am conștientizat/memorat. Cred că de aici și visele foarte ciudate foarte vagi și greu de descris. De asta știam oricum, nu e ceva nou, nu e un concept nou să nu poți să-ți imaginezi ceva vizual, e chiar un fenomen care are și un nume din câte-mi amintesc.

În fine, am spus că fiecare dintre noi percepe viața diferit pentru că citisem despre asta cu ceva mai mult timp în urmă și mi s-a părut foarte interesant. Ce ne facem pe noi să credem că suntem la fel cu toții este faptul că suntem mai mereu înconjurați de oameni de aceeași natură, care gândesc la fel, au crescut la fel etc. Cam la fel ca bulele sociale de pe fb.

/r/Romania Thread Parent