Da. In generala nu eram deloc popular. Invatam destul de bine, ceea ce insemna ca eram "tocilar". Asta, combinata cu faptul ca eram foarte slab, si cam timid, si cam trist... m-a facut un "outsider" in ochii colegilor. Lucrurile s-au imbunatatit in clasa a 8-a. Devenisem mai sociabil, aveam cat de cat incredere in mine, si imi facusem chiar si prietena. Eram chiar fericit. Dar asta a atras ura a 2 dintre "baietii populari" din scoala, si au actionat imediat ce am terminat generala.
Unul era invidios pe mine, pentru ca noua mea prietena era fosta lui prietena din clasa a 7-a. Plm... imi dea telefoane de amenintare, ma injura, imi spunea ca o sa ma bata cand o sa ma prinda... Intr-o seara m-a alergat cu inca 3 cocalari, dar am scapat. Prietena mea, probabil afland cat de ratat sunt, s-a despartit de mine si s-a impacat cu el. Peste vreo doua zile, m-am intalnit intamplator cu ei pe strada, tinandu-se de mana. El ma vede. Ma opreste si se apuca sa ma injure si sa ma umileasca(au trecut ceva ani, deci parafrazez): "Futiti mortii ma-tii, tu ce crezi ca esti smecher? Fraiere, te bat de te caci pe tine, futu-ti gatu ma-tii! Sugeami-ai pula..." Dupaia s-a facut ca-mi da un pumn, iar eu fiind mult, mult mai slab si mai fricos ca el, am tresarit. Iti dai seama cat de cacat e ca unul sa-ti ia prietena iar apoi sa te umileasca in fata ei?
Al 2-lea baiat care avea pica pe mine(nici azi nu stiu de ce) a actionat mult mai direct. M-a atacat intr-o zi, cu un prieten de-al lui, pe o straduta mai nepopulata. Au venit de la spate, deci nici nu am vazut ce m-a lovit, iar instinctul a fost sa-mi pun mainile in cap, ca sa previn vreo eventuala contuzie. Dupa vreo 10 pumni am incercat sa dau inapoi, dar atunci prietenul lui m-a tinut, in timp ce ala continua sa dadea in mine. Am avut buza sparta, un ochi negru, arcada umflata, si vreo 5 cucuie in cap. Nu foarte grav, dar totusi...
Consecinte? Am dezvoltat o atitudine de genul: "You ain't gonna fuck with me, and if you will, you're gonna regret it." M-am apucat de sala si am crescut mult in masa musculara, ca sa nu par o victima usoara in ochii lumii. Si m-am apucat si de kickbox, ca in cazul in care incearca vreunul ceva, sa pot sa ma apar.
A ramas insa ura, si dorinta de razbunare. Mi-am petrecut ceva timp din ultimii 2 ani de liceu incarcand sa ma razbun pe Bully#1. Imi doream foarte tare sa-l bat, dar nu puteam sa-l atac pentru ca as fi avut probleme cu politia. Asa ca incercam sa-l provoc de fiecare data cand ma intalneam cu el pe strada. Ma uitam urat la el, cateodata scuipam spre el, si alte ori intram tare cu umarul in el cand trecea pe langa mine. Asta se intampla de cateva ori pe luna. Nu a mers, niciodata nu a ripostat, deci nu mi-a dat motiv sa-l bat. DAR de fiecare data cand il provocam, se vedea pe fata lui dorinta de a se apara, iar intr-o fractiune de secunda, realizarea ca nu are ce sa-mi faca. Privirea lui cand realiza asta a fost unul dintre cele mai satisfacatoare chestii din viata mea.
Probabil te intrebi ce s-a intamplat cu Bully#2. Nu l-am mai vazut de la bataie(de acum 7 ani), desi locuim intr-un oras de numai 50 de mii de locuitori. Pana acum 3 saptamani, cand m-am intalnit cu el intamplator. Si asta ne aduce la consecinta negativa a experientelor mele cu bullying-ul. Partea proasta e ca uneori uit. Uit ca nu mai sunt copilul ala de 15 ani care era atacat pe o alee, isi lua pumni in cap, si nu putea sa se apare. Cand l-am vazut pe bully#2 acum cateva saptamani, prima mea emotie a fost frica. Foarte multa frica. Mi-am amintit ulterior ca am "on and off" 5 ai de sala si 2 de kickbox si ca pot sa-l bag in spital, dar in momentul in care l-am vazut, am simtit frica. Cred ca, undeva in mine, inca e o parte traumatizata de experientele alea.